Volume-up lipgloss de la S-he Stylezone

Hello,

Tot de la dm si tot din gama s-he stylezone mi-am cumparat si un gloss, Volume-up Lipgloss, pentru ca arata foarte frumos in sticlutza iar culoarea a fost cea care m-a atras in primul rand.

Sigur ca, in magazin, nici nu am observat ca rolul glossului era de a da volum buzelor si, din pacate pentru mine, nici nu l-am incercat pentru ca nu am gasit un tester pentru el (bila neagra pentru dm).

Am descoperit efectul de „volume up” abia acasa, cand l-am folosit pe buze, acesta constand in acel gust foarte mentolat si senzatia de rece pe care o lasa pe buze, o idee mult mai potrivita pentru sezonul cald, as zice eu. Cat despre efectul de „marire” a buzelor pot spune ca este, ca la majoritatea produselor de acest gen, mai mult o senzatie decat o imagine vizibila.

Insa, asa cum va spuneam, ceea ce m-a atras pe mine la el in primul rand a fost culoarea foarte frumoasa, care reiese si din fotografii foarte bine.

Aspect care a fost o dezamagire totala, pentru ca, aplicat pe buze, nu mai pastreaza decat, eventual, sclipiciul. In rest este foarte foarte transparent, iar o urma palida de roz se poate sesiza doar daca este aplicat in 2-3 straturi generoase.

Intins arata cam asa:

Vedeti si voi diferenta dintre culoarea din tub si cea de pe mana…

Asa ca l-am pus in geanta „de serviciu” ca sa-l folosesc din cand in cand ca pe un gloss transparent, cu sclipici.

Partea buna este ca are o rezistenta foarte mare pentru un gloss, peste 4-5 ore.

Asa ca, per total, am avea pro si contra:

PRO:

– ambalajul e simpatic (la mine conteaza si asta :)) si pensula pentru aplicare e eficienta fiind micutza si flexibila;

– rezistenta este foarte mare;

– pretul este accesibil – aprox. 12 RON.

CONTRA:

– culoarea aceea frumoasa din tub nu se transfera aproape deloc si pe buze;

– dupa cateva ore tinde sa devina putin lipicios pe buze;

– nu mareste in mod vizibil buzele, asa cum promite.

Partea cu senzatia de rece si mentolat nu am inclus-o nici la pro, nici la contra, intrucat ma gandesc ca parerile sunt impartite aici si, asa cum spuneam, vara ar putea fi chiar un plus.

Asadar, decideti si voi daca merita sau nu sa achizitionati acest lipgloss, desi, daca aveti culori asemanatoare in portfardul vostru, eu as sari peste el linistita.

Rox

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s